Am citit recent un document fascinant: ResearchComp, un nou cadru european de competențe pentru cercetători. M-a frapat faptul că „doing research” — aproape singurul lucru pentru care pregătim cercetătorii — este doar o parte relativ mică din graficul care înfățișează competențele cheie ale cercetătorilor. Cât de multe așteptăm de la cercetătorii moderni și cât de puțin îi pregătim de fapt pentru aceste roluri multiple?
ResearchComp recunoaște că știința nu mai poate fi izolată în turnul de fildeș al academiei. În schimb, cercetătorii trebuie să devină adevărați ambasadori ai cunoașterii, capabili să navigheze atât în lumea complexă a cercetării, cât și în arena publică a dezbaterilor și politicilor.
Competențele cheie ale cercetătorului modern
Dar ce înseamnă asta concret? Documentul subliniază câteva competențe cheie în aria „Making an Impact” (Crearea de Impact):
- Diseminarea rezultatelor către comunitatea de cercetare: Nu e suficient să faci descoperiri; trebuie să le și împărtășești eficient cu colegii tăi. Asta înseamnă prezentări la conferințe, articole în reviste de specialitate, dar și colaborări interdisciplinare.
- Predarea în contexte academice sau vocaționale: Mulți cercetători ajung să predea, fie în universități, fie în programe de formare. Abilitatea de a traduce cunoștințele complexe în lecții accesibile este vitală.
- Comunicarea cu publicul larg: Aici e provocarea cea mare. Cum explici concepte complexe fără să simplifici excesiv? Cum captezi atenția și imaginația publicului general?
- Promovarea transferului de cunoștințe: Cercetarea nu trebuie să rămână doar pe hârtie. Trebuie să găsești modalități de a o transforma în aplicații practice, inovații și soluții pentru probleme reale.
- Creșterea impactului științei asupra politicilor și societății: Asta înseamnă să devii un „traducător” între lumea științei și cea a factorilor de decizie. Cum poți influența politicile publice prin dovezi științifice?
- Promovarea inovației deschise: Cercetătorii trebuie să fie deschiși la parteneriate neașteptate și să împărtășească cunoștințele dincolo de granițele tradiționale.
Citind acestea, m-am gândit la cercetătorii pe care îi cunosc. Mulți excelează în laboratoare, dar se simt pierduți când trebuie să vorbească în public sau să explice importanța muncii lor unui jurnalist. Alții sunt comunicatori înnăscuți, dar se luptă să traducă acea pasiune în propuneri de finanțare convingătoare.
ResearchComp sugerează că aceste abilități nu sunt înnăscute, ci pot și trebuie dezvoltate continuu. Mă întreb câte universități și institute de cercetare oferă cu adevărat training în aceste domenii. Câți doctoranzi învață nu doar să facă cercetare, ci și să o „vândă” unui public divers?
Dar dincolo de abilitățile specifice, cred că documentul subliniază o schimbare fundamentală în rolul cercetătorului în societate. Nu mai e suficient să fii expert în domeniul tău îngust. Trebuie să devii un povestitor, un traducător între lumi, un agent al schimbării.
Mă gândesc la cercetători precum Carl Sagan sau Neil deGrasse Tyson, care au făcut astronomia accesibilă și fascinantă pentru milioane de oameni. Sau la climatologi care nu doar studiază schimbările climatice, ci militează activ pentru politici de mediu. Aceștia sunt modelele noii generații de cercetători.
Provocarea e enormă, dar și oportunitatea. Într-o eră a dezinformării și neîncrederii în experți, cercetătorii au șansa (și responsabilitatea) de a deveni vocile rațiunii și progresului în societate.
ResearchComp e un pas în această direcție. Dar e doar începutul. Avem nevoie de o revoluție în modul în care pregătim și sprijinim cercetătorii. Pentru că, în final, știința nu înseamnă doar descoperire, ci și impact. Iar impactul vine prin comunicare, implicare și perseverență.