Un studiu lansat săptămâna aceasta compară modul în care oamenii din 68 de țări consumă și discută despre știință. România apare de două ori pe primul loc în Uniunea Europeană, și o dată pe ultimul. Ne declarăm campioni UE la consumul de conținut științific pe social media și la exprimarea opiniilor despre știință, dar nimeni nu iese la proteste legate de teme științifice.
Studiul publicat în ianuarie 2025 în Science Communication de Niels Mede și echipa sa internațională a analizat aproape 72.000 de răspunsuri din toată lumea. Românii au primit un scor de 4,41 din 7 la consumul de știință pe social media, cel mai mare din UE. La categoria „outspokenness”, adică disponibilitatea de a-ți exprima opiniile despre știință, am obținut 5,88 din 7, din nou primul loc în Uniunea Europeană. Dar la participarea la proteste legate de știință, doar 1,12 din 7, locul din urmă în UE, al doilea cel mai mic scor global după Uruguay.
Țările balcanice au profil asemănător
Mi se pare interesant că toate cele trei țări din Balcani incluse în studiu (România, Bulgaria și Serbia) au scoruri aproape identice. Bulgaria are 4,21 la social media (noi 4,41) și 5,76 la outspokenness (noi 5,88). Serbia: 4,16 și 5,73. La proteste, toate trei stăm pe la 1,1-1,6. Ungaria și Polonia urmează același pattern: consum mare de conținut digital, opinie multă, protest aproape zero.
Pentru comparație, țările nordice arată un profil complet diferit. Danemarca, Suedia și Finlanda consumă mai puțin conținut științific pe social media (scoruri între 2,97 și 3,13 față de 4,41 la noi), dar sunt mai aproape de noi la proteste, toate undeva la 1,26-1,31. Diferența mare e că ei au infrastructură mai solidă pentru comunicarea formală a științei: muzee, conferințe publice, instituții de cercetare deschise publicului. România are un scor de 2,57 la categoria asta, sub media globală.
Am încercat să înțeleg ce înseamnă combinația asta: mulți vorbim despre știință online, puțini ne organizăm în jurul ei offline. Acum, recunosc că nici nu țin minte vreun protest oficial legat de știință în România, așa cum a fost Marșul pentru Știință din Statele Unite ale Americii. Dar cred că această concluzie ar putea fi extinsă în general la comportamentul civil: platformele sociale funcționează ca o supapă, simțim că ne-am exprimat opinia când am comentat, dat share sau scris un status, și nu mai vedem nevoia să mergem undeva fizic.
Cei care vorbesc cel mai mult nu sunt cei care știu cel mai mult
Studiul mai arată că există o corelație inversă la nivel global între nivelul de educație și disponibilitatea de a te exprima despre știință. Cu cât oamenii au educație mai scăzută, cu atât sunt mai dispuși să își exprime păreri categorice despre teme științifice. E efectul Dunning-Kruger aplicat la scară națională: cu cât știi mai puțin, cu atât ești mai convins că ai dreptate. România nu face excepție, dimpotrivă. Suntem pe primul loc în UE la outspokenness tocmai într-o perioadă în care rata de vaccinare anti-COVID a fost una dintre cele mai scăzute din Europa, iar încrederea în instituțiile științifice e fragilă. Combinația asta (multă opinie, puțină literație științifică reală) explică de ce conținutul pseudoștiințific se răspândește atât de ușor pe platformele unde consumăm știința.
Trebuie spus că autorii studiului recunosc o limitare importantă: folosesc chestionare de auto-raportare, adică oamenii declară singuri cât de mult consumă știință și nu sunt măsurați obiectiv. Metodologia asta tinde să supraestimeze expunerea reală, pentru că respondenții raportează mai mult decât fac de fapt. Mai există și „acquiescence bias”, tendința de a răspunde ce pare socialmente acceptabil, mai des în culturi care pun accent pe conformism, cum sunt cele din Asia de Est sau Africa subsahariană. În Europa de Est valorile colectiviste și respectul pentru autoritate ar putea genera același efect: oamenii raportează că sunt informați despre știință pentru că asta pare comportamentul dorit. Autorii argumentează totuși că impactul e probabil limitat în cazul lor, pentru că tiparele care ar arăta acest acquiescence bias nu se suprapun cu rezultatele pe care le-au găsit. De exemplu, țările latino-americane, cunoscute pentru acquiescence ridicat, nu apar în top la expunerea la știință în datele lor.
O altă limitare este legată de poziția României în UE: în studiu au fost prinse doar 21 din cele 27 de țări ale Uniunii Europene. Au lipsit Estonia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta și Croația. Studiul în România a fost făcut de o agenție de sondaj și s-a bazat pe 400 de răspunsuri. Nu există nici un autor al studiului cu afiliere la o instituție românească.
Avem nevoie de social media pentru ca știința să ajungă la oameni
Pentru cei care lucrează în comunicarea științei în România, profilul ăsta sugerează câteva priorități. Social media e canalul principal (Facebook, Instagram, TikTok, YouTube), deci orice instituție de cercetare sau organizație care vrea să ajungă la public trebuie să fie activă acolo. În același timp, vulnerabilitatea la dezinformare e mai mare tocmai pentru că social media e mediul principal de consum. Alfabetizarea media, verificarea surselor, gândirea critică, toate astea devin esențiale.
Scorul nostru mare la discuții despre știință (3,49, peste media globală de 3,11) arată că românii vorbesc despre știință între ei, nu doar o consumă pasiv. Aici aș pune pe pauză studiul și mă întreb de câte ori am auzit pe cineva vorbind cu un coleg despre o galaxie versus de câte ori am auzit că Covid-ul este inventat. Nu știu foarte bine cum să mă raportez la aceste cifre.
Studiul: Niels G. Mede et al., „Public Communication about Science in 68 Countries: Global Evidence on How People Encounter and Engage with Information about Science”, Science Communication, ianuarie 2025. DOI: 10.1177/10755470251376615
Română 
English (UK)